Extracția dentară este o intervenție la care se apelează în zilele noastre în ultimă instanță, atunci când nu mai există altă soluție. Stomatologia modernă încearcă să evite, pe cât posibil, scoaterea dinților naturali, însă există și cazuri când aceștia nu mai pot fi salvați, iar pacientul trebuie să fie pregătit să respecte indicațiile după intervenție date de medicul specialist.
Citește în continuare ce recomandări trebuie să urmeze un pacient după o extracție dentară.
Extracția dentară – în ce cazuri nu mai poate fi amânată?
Cariile dentare avansate sunt cele mai frecvente cauze care duc la extracția dentară. Mulți pacienți amână vizita la cabinetul stomatologic, iar caria avansează până la afectarea profundă a dintelui. Dacă dintele nu mai poate fi restaurat, medicul hotărăște, împreună cu pacientul, îndepărtarea acestuia.
Infecțiile apărute la rădăcina dintelui, care nu pot fi îndepărtate prin alte modalități, pot duce, de asemenea, la extracție. Și fracturile dentare, în special cele de la rădăcină, pot duce la extracție, în funcție de caz.
Alte situații în care medicul stomatolog recomandă extracția dentară sunt: dinții incluși sau semiincluși, molarii de minte care nu au erupt corect, dinții afectați de parodontoză.
Sfaturi după extracția dentară
Medicul dentist aplică după extracție un pansament pe gingie, care nu trebuie îndepărtat o oră de la intervenție. În acest timp, în locul rămas gol, se formează un cheag de sânge care oprește sângerarea. Prin urmare, nu este recomandat să scoți pansamentul mai devreme și nici să îl miști, altfel se poate porni hemoragia.
Este indicat ca pacientul să mănânce înainte de intervenție fiindcă consumul de alimente nu ar trebui făcut timp de 2-3 ore de la intervenție. Sunt recomandate mâncărurile precum supe, ciorbe și piureuri timp de câteva zile. Și este mai bine să se mestece alimentele pe partea opusă extracției.
Apa și ceaiurile ar trebui consumate la temperatura camerei. Nu sunt recomandate mâncărurile picante, alcoolul, băuturile acidulate și produsele lactate. Nu numai că încetinesc procesul de vindecare, dar pot da și senzații neplăcute de usturime.
În primele zile după extracție, pacientul nu trebuie să atingă zona respectivă cu degetul, cu limba, cu alimente ori să clătească gura puternic cu lichide. În caz că apar dureri, pot fi luate analgezicele recomandate de medic.
Periajul dentar ar trebui efectuat începând de a doua zi, acordând o atenție deosebită zonei de extracție. De asemenea, este indicat ca, în primele zile, pacientul să nu folosească apă de gură.
Este recomandat ca efortul fizic să fie evitat timp de 24 de ore de la intervenție.
În cazul în care apar complicații (dureri severe, febră, umfătură locală), consultă medicul.
La Hello Clinic, extracția dentară se efectuează rapid, cu anestezie locală, astfel încât pacientul să nu simtă durere. Cerem întodeauna o radiografie dentară înainte de a lua decizia extragerii dintelui, pentru a ne asigura că, într-adevăr, nu mai există altă soluție stomatologică.