Fațete dentare

Un zâmbet alb și strălucitor a devenit un deziderat pentru tot mai multe persoane. Orice îmbunătățire referitoare la forma ori la culoarea dinților poate fi rezolvată cu ajutorul unor fațete dentare în zilele noastre. Această intervenție oferă rezultate incredibile și de lungă durată.

Ce sunt fațetele dentare?

Fațetele dentare sunt pelicule subțiri și fine din porțelan, care se cimentează pe dintele preparat, cu rolul de a îmbunătăți forma, culoarea și alinierea danturii. Deși par extrem de delicate la prima vedere, sunt la fel de puternice precum smalțul natural al dinților.

Fațetele dentare se utilizează în estetica dentară și asigură aspect natural și frumos. Aceste foițe se aplică pe partea din față a dinților, fiind personalizate după trăsăturile pacientului și nevoile lui, astfel încât să arate natural și să nu provoace niciun fel de disconfort.

fatete dentare1

0729 930 950

Programeaza-te

Program

Luni - Vineri: 9:00 - 18:00

Adresa

Bd Unirii, Bl. 6A parter

În ce cazuri sunt recomandate fațetele dentare?

Fațetele dentare joacă un rol important în estetica zâmbetului, dovedindu-se extrem de utile pentru modificarea nuanței și a formei danturii (dinții nanici, conici) ori pentru o aliniere armonioasă.

Totodată, se mai poate apela la această intervenție estetică pentru închiderea spațiilor interdentare de dimensiuni reduse ori pentru alungirea dinților. Mai mult de atât, fațetele dentare oferă rezultate bune și în caz de anomalii de structură a smalţului, modificări de formă a arcadelor dentare, fracturi dentare și discromii dentare (modificări de culoare ale dinților).

De reținut ca pot beneficia de fațete dentare toate persoanele care își doresc un zâmbet strălucitor, mai alb și armonios pe termen lung.


Avantajele fațetelor dentare

Fațetele dentare oferă o multitudine de avantaje de care te vei putea bucura în fiecare clipă. În comparație cu alte proceduri estetice, această tehnică se realizează în puține etape și este minimum invazivă, adică se intervine foarte puțin asupra smalțului dentar. Rezultatele sunt rapide, în doar două vizite, foițele sunt ușor de întreținut, nu apar reacții alergice la material și nu sensibilizează dinții la rece sau la cald. Totuși, mai sunt situații în care aceste senzații apar după procesul de pregătire a dinților, însă dispar în scurt timp.

Dinții vor deveni mai albi, iar alimentele care au potențial de colorare (vin roșu, cafea, ceaiuri, ciocolată, fructe de pădure, etc) nu îi vor mai păta. Având în vedere că fațetele dentare se cimentează cu un sistem adeziv foarte puternic, acestea sunt foarte rezistente în timp, având o durată de viață de 10-15 ani.

Fațetele dentare corectează cu succes dinții fisurați, rupți, cu spații sau plombe inestetice ori care au forme neregulate, asigurând un aspect sănătos și frumos.

Prin aplicarea fațetelor dentare se evita albirea dentară și, în unele cazuri, chiar montarea aparatului dentar, reprezentând astfel o alternativă de succes în ambele cazuri. Mai mult de atât, aceste foițe sunt o variantă mai simplă și mai puțin costisitoare decât implanturile dentare, însă totul depinde de situația fiecărui pacient.
Intervenția estetică de aplicare a fațetelor dentare nu este dureroasă și nu afectează dantura.


Cum decurge procedura de aplicare a fațetelor dentare?

Prima etapă este întotdeauna reprezentată de o discuție cu un medic specialist. În cadrul consultației, medicul analizează starea danturii, discută cu pacientul și îi prezintă o soluție profesională, ținând cont și de preferințele lui. După ce a fost luată amprenta dintelui/dinților, urmează ca tehnicianul dentar să o primească, alături de alte informații precise, și să se ocupe de prelucrarea modelului dinților și de dimensiuni.

In tratamentul cu fațete dentare este necesară o etapă de pregătire a dintelui natural. Acesta se șlefuiește sub 1 mm sau chiar deloc (fațete no prep), astfel încât după cimentarea fațetei aspectul dintelui este mult îmbunătățit. În cazul fațetelor no prep, procedeul de faţetare se face prin adeziune directă la smalţul dintelui, fără să mai fie necesară şlefuirea.


Cum se întrețin fațetele dentare?

Întreținerea fațetelor dentare implică o îngrijire orală atentă si controale stomatologice periodice. Îngrijirea prin periaj zilnic, folosirea aței dentare, a dușului bucal și detartrajul realizat o dată la 6 luni sunt principalele reguli pentru a prelungi durata de viață a fațetelor dentare.

Având în vedere că rezistența fațetelor dentare depinde mult de atenția pe care le-o acordă pacientului, recomandăm evitarea alimentelor dure sau lipicioase imediat după procedură și limitarea consumului acestora pe termen lung.

Indiferent de problemele de natură stomatologică cu care te confrunți, te așteptăm la Hello Clinic pentru a găsi cele mai bune soluții împreună.

CONTACTEAZA-NE PENTRU O CONSULTATIE

Call Now ButtonPROGRAMARI: 0729930950